În munca noastră de zi cu zi la Habitat for Humanity România întâlnim numeroase femei curajoase și puternice – mame care, prin determinare și reziliență, reușesc să transforme provocările în noi începuturi și să își reconstruiască viața pas cu pas.
Alexandra este una dintre ele. O mamă singură, care își începe diminețile cu gândul la copiii ei și își încheie serile făcând planuri pentru ziua următoare.
Viața Alexandrei nu a fost ușoară. A crescut printre lipsuri, și, de multe ori, a luptat singură acolo unde poate ar fi avut nevoie de un sprijin. Încă din adolescență, Alexandra a muncit pentru a-și putea termina studiile liceale și a-și ajuta părinții. Mai târziu, a fost nevoită să-și crească singură copiii, căutând pentru ei liniște și condiții decente de trai.
Ambițioasă, a muncit din greu și nu și-a pierdut niciodată speranța.
De doi ani, viața ei s-a schimbat, odată cu mutarea în noua casă, construită cu ajutorul Habitat. Este o casă luminoasă, cu multe flori, unde băieții ei, Ionuț și Bogdan, se pot bucura de liniștea unui cămin adevărat. Ionuț este deja la liceu, iar Bogdan, acum în clasa a VI-a, își urmează pasiunea pentru sport: face karate și chiar a fost campion național.
Alexandra a muncit cot la cot cu voluntarii care au ajutat-o să-și ridice locuința. Și-a luat concediu ca să poată face orele de voluntariat necesare, iar uneori, își împărțea ziua între serviciu și șantier.
Iar băieții au fost alături de ea la fiecare pas. Ba chiar, au vizitat șantierul și au devenit mici traducători, ajutând-o să comunice cu voluntarii străini.


Acum, în serile liniștite de acasă, familia se adună în bucătărie. Bogdan adoră să gătească, specialitatea lui este tiramisu. Cei doi băieți o ajută la treburile din casă fără prea multe întrebări, deși uneori mai apare câte un „Mami, dar chiar trebuie?”. Alexandra zâmbește, știind că viața i-a călit și i-a învățat să se descurce.
Când i-am vizitat în toamna anului 2024, Alexandra ne-a povestit cât de mult se bucură că are vecini care o ajută și la care poate apela oricând are nevoie. Copiii ei și-au făcut prieteni noi, iar ea este tare recunoscătoare pentru comunitatea din care face parte.
Alte mame singure, la fel ca Alexandra, au în continuare nevoie de sprijin.