Habitat for Humanity România construiește locuințe decente pentru familii cu venituri reduse și ridică de la zero sau reabilitează centre de utilitate publică în comunități vulnerabile. De asemenea, organizația derulează programe de prevenție și răspuns la dezastre naturale precum și de advocacy în domeniul locuirii sociale.
Habitat for Humanity România lucrează pentru o lume în care toți oamenii au posibilitatea să locuiască decent.
Din anul 1996 și până în prezent, organizația a ajutat peste 100.000 de români fie prin programele de locuire, fie prin cele de dezvoltare a comunităților vulnerabile și a construit de la zero și reabilitat mai bine de 5.100 de locuințe, cu ajutorul a peste 55.000 de voluntari.
Rolul de Grants & Project Manager are o dublă componentă, contribuind atât la atragerea de finanțări, cât și la implementarea proiectelor. Persoana va elabora propuneri competitive pentru obținerea de finanțări publice și din partea altor donatori (programe europene, fonduri ale statului Român și fundații internaționale), precum și va coordona implementarea proiectelor de la un capăt la altul, monitorizarea și raportarea acestora, în cadrul inițiativelor organizației din zona de locuire și politici publice.
Dacă te identifici cu misiunea și energia noastră, în continuare vei găsi principalele responsabilități și abilități cheie pentru această poziție.
1. Scriere de proiecte și dezvoltarea oportunităților de finanțare
2. Managementul și implementarea proiectelor
3. Monitorizare, evaluare și raportare (M&E)
Program: Ne-am organizat programul în stil hibrid- 1 zi work from home și 4 zile în birou. Suntem mândri de faptul că ne place și acceptăm flexibilitatea, fără a ne neglija însă resposabilitățile.
Mediu și atmosferă: La Habitat for Humanity România credem că cele mai bune rezultate se obțin într-o echipă în care oamenii se respectă, se sprijină și lucrează împreună. Suntem uniți de valori și de misiunea organizației, iar noii colegi sunt integrați într-un mediu deschis și colaborativ. Ne luăm munca în serios și ne dorim să ne atingem obiectivele, fără să pierdem din vedere importanța unei atmosfere de lucru plăcute și bazate pe încredere.
Nevoie de deplasare: Există perioade în decursul anului când va fi necesar să te deplasezi în zonele unde Habitat for Humanity România are proiecte și evenimente. Putem să-ți garantăm, însă, că te vei bucura pe deplin de acestea deoarece ele presupun mult mai mult decât muncă- acolo ne întâlnim și conectăm cu partenerii, voluntarii și familiile noastre partenere.
Habitat for Humanity România se angajează să garanteze siguranța partipanților din cadrul programelor sale, a membrilor comunităților, angajaților și voluntarilor față de toate formele de exploatare și abuz. Candidadtul ideal este persoana de la care ne așteptăm să semneze și să fie de acord cu Codul de Conduită al Habitat for Humanity România.
Prin trimiterea candidaturii, vă dați acordul pentru folosirea datelor dumneavoastră personale pentru procesul de recrutare. Toate documentele solicitate de către Habitat for Humanity România pe parcursul procesului de recrutare vor fi folosite doar în acest scop. Toți angajații implicați în procesul de recrutare și selecție sunt conștienți de aplicarea regulilor cu privire la protecția datelor personale, iar acestea sunt tratate în mod confidențial. Habitat for Humanity România va păstra documentele respective doar cât durează procesul de recrutare.
Pentru a aplica, te rugăm să trimiți CV-ul tău la adresa de e-mail diana.luca@habitat.ro.
Doar candidații selectați vor fi contactați. Abia așteptăm să te cunoaștem!
Mai multe detalii despre organizație poți găsi și în rapoartele anuale.
Suntem și pe social media: Facebook LinkedIn Instagram